Mâncare Cu Sens
Când conduci în apropiere de orașul Araçariguama, São Paulo, pe autostrada Castello Branco din Brazilia, și ai poftă de o mâncare bună, îți recomandăm să oprești la Ecoparada Madero. Aici vei găsi o varietate de restaurante, care oferă de la hamburgeri și salate până la înghețată sau mâncare ca la bunica acasă.
Însă acest complex strălucitor și grandios nu este un popas obișnuit pe marginea autostrăzii. Este, mai degrabă, o incursiune în viitor, un loc construit cu gândul la sustenabilitate. Clădirea a obținut acreditare LEED și dispune de un recipient central pentru compost, în care se colectează toate deșeurile organice de la cele șase restaurante, fiind transformate ulterior în fertilizant. Printre alte avantaje în materie de sustenabilitate se numără reutilizarea apei de ploaie în baile restaurantelor. Totodată, panourile fotovoltaice captează energia solară pentru a asigura alimentarea întregului sistem de iluminare și a stațiilor de încărcare a mașinilor electrice din parcare.
Ecoparada este cel mai recent proiect al grupului Madero, care deține peste 250 de restaurante în peste 70 de orașe din Brazilia. Grupul este condus de Junior Durski, un carismatic chef autodidact, care este pasionat în egală măsură de sustenabilitate și de dorința de a oferi mâncare de înaltă calitate în cele patru colțuri ale țării. Madero colaborează cu mici producători, folosind ingrediente obținute în mod natural, fără utilizarea de substanțe chimice.
Mare parte din mâncărurile servite la restaurantele grupului Madero, inclusiv cele de la Ecoparada, sunt preparate inițial la o bucătărie centrală și la centrul de distribuție din Ponta Grossa, Paraná, în sudul țării*. Aici intră în scenă Güntner.
În acest loc de 81.000 m2 se găsesc trei unități de producție. Se aplică proceduri stricte de control al calității la tot ceea ce se produce acolo. Standardele sunt la fel de riguroase și când vine vorba de selectarea furnizorilor de echipamente. Compania susține că dispune de cele mai moderne echipamente din lume, printre acestea numărându-se un sistem de refrigerare dezvoltat și furnizat de partenerul nostru AMP Refrigeration Industry, care utilizează soluțiile de răcire Güntner.
Colaborarea dintre Güntner și grupul Madero a început în 2017 prin AMP Refrigeration Industry și a evoluat în mai multe etape. S-a început cu sistemele de răcire pentru unitatea de depozitare înainte de livrare și camerele de preparare și ambalare, după care au urmat răcitoarele de aer pentru procesarea hamburgerilor și a produselor de panificație. În prezent, întregul complex folosește un sistem de refrigerare Güntner pentru producerea de mâncăruri pentru toate mărcile grupului.
S-au instalat peste 150 de unități Güntner, în principal Răcitoare de Aer Cubic COMPACT și Dual COMPACT, împreună cu unele Răcitoare de Aer Blast. „Răcitoarele de aer pentru refrigerare comercială au îndeplinit cerințele tehnice privind acoperirea mai mare prin utilizarea de accesorii streamer în unele dintre Răcitoarele de Aer Cubic COMPACT; la acestea se adaugă un eficient sistem de decongelare electric, o tavă dublă pentru colectarea condensului de apă și utilizarea mai multor agenți de refrigerare naturali”, afirmă Faili. „Am furnizat și câteva condensatoare cu ventilatoare cu control electronic, menite să optimizeze consumul de energie. Este vorba despre Condensatoare V-shape COMPACT, care asigură cea mai bună relație între zona de instalare și căldura evacuată, garantând în același timp durabilitate, precum și ușurință în întreținere și curățare.”
„Compania noastră se specializează în furnizarea celor mai moderne echipamente și tehnologii de refrigerare într-o manieră care să asigure sustenabilitatea și satisfacția clienților. Parteneriatul nostru cu Madero are la bază aceste valori”, adaugă José Augusto Lemos, director comercial la AMP Refrigeration Industry.
* Informații obținute de pe site-uri publice ale Grupo Madero.