Verde Și Aur În Beijing
Jocurile Olimpice și Paralimpice de Iarnă care vor avea loc în China în februarie 2022 se anunță a fi diferite de tot ce a fost până acum. Președintele Xi Jinping a anunțat intenția țării sale de a face această ediție cât mai sustenabilă posibil din punct de vedere ecologic, declarând că Jocurile vor fi „verzi, incluzive, deschise și curate”, în conformitate cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU. Pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, toate locurile în care se vor desfășura evenimentele sportive (în capitala Beijing și provincia învecinată Hebei) vor fi alimentate cu energie verde, utilizând bogatele resurse eoliene și solare ale orașului Zhangjiakou, care este gazda jocurilor alături de Beijing. În plus, în loc să ridice noi construcții în Beijing, organizatorii au preferat să le adapteze pe cele existente, cum ar fi Centrul Acvatic Național, unde piscina va fi transformată într-o arenă de curling.
Singura excepție este noul Oval Național de Patinaj Viteză din Beijing. Cunoscută drept „Panglica de gheață”, această construcție impunătoare va putea primi 12.000 de spectatori în timpul Jocurilor, care vor asista la evenimente în urma cărora se vor acorda 14 medalii de aur. Exteriorul clădirii proiectate de firma de arhitectură Populous are o formă ovală impresionantă, cu 22 de panglici de sticlă care simbolizează urmele pe care le lasă pe gheață patinatorii. Pe timpul nopții, panglicile sunt iluminate alternativ în diferite culori, iar ziua, urmând filosofia „verde” a Jocurilor, acestea generează energie electrică datorită proprietăților fotovoltaice ale sticlei.

În interior, gheața acoperă o suprafață de 12.000 m2, fiind cea mai întinsă suprafață de gheață în interior din toată Asia. Inovațiile tehnologice nu se opresc aici: o altă premieră verde pentru Jocurile Olimpice o reprezintă faptul că Beijing a introdus un sistem transcritic de răcire directă cu CO₂ pentru procesul de producere a gheții. Juan Antonio Samaranch, președintele Comisiei de Coordonare a Jocurilor din partea Comitetului Internațional Olimpic, a afirmat că este „o decizie de referință”.
„Toate sălile în care s-au desfășurat Jocurile Olimpice de Iarnă anterioare au utilizat freon ca agent de refrigerare, însă soluțiile noi pe bază de CO₂ nu afectează mediul înconjurător”, afirmă Gui Lin, un oficial de la Departamentul de Planificare și Construcții din cadrul Comitetului de Organizare a Jocurilor.
Sistemul de refrigerare modular al sălii poate menține o temperatură uniformă la nivelul întregii suprafețe a gheții, cu o variație de doar 0,5°C. Acesta a fost realizat de compania Pan-China Sports. Sistemul a fost proiectat de Hua Shang International Engineering, folosind experiența specialiștilor suedezi în patinoare de la EKA și tehnologie de vârf de la Haier, Carrier și Güntner, care a furnizat șase răcitoare de gaz adiabatice de mari dimensiuni V-Shape VARIO.
„Acesta a fost cel mai mare proiect pe bază de CO₂ din toate timpurile în China, așadar a fost cu adevărat istoric”, afirmă Jason Dai, manager de vânzări Güntner. „A fost un proiect foarte complex și a trebuit să ne asigurăm că răcitoarele funcționează perfect pentru întregul sistem de refrigerare.”
În plus, tehnologia este extrem de eficientă din punct de vedere energetic în comparație cu soluțiile din trecut. „Consumul de energie pentru sistemul de producere a gheții este cu 20% mai mic decât în cazul unuia pe bază de freon”, spune Song Jiafeng, director executiv adjunct al „Panglicii de gheață”. Totodată, căldura reziduală generată în urma refrigerării va fi utilizată pentru producția de apă caldă pentru sportivi și pentru întreținerea suprafeței de gheață.