Progres către un viitor sustenabil la Sibiu

După un an, în al treilea trimestru al anului 2025 (de la începutul anului), unitatea de producție Güntner din Sibiu, România, raportează progrese semnificative. Echipa a reușit să pună bazele unui sistem robust de sustenabilitate și să reducă:
✅ intensitatea carbonului cu 37,9%
✅ intesitatea energiei cu 27,2%
✅ intensitatea apei cu 49,1%
La Güntner, intensitatea se măsoară ca resurse consumate per tonă de metale utilizate. Toate cifrele sunt raportate la un nivel de referință stabilit în 2021.
Aceste realizări marchează un important pas înainte pentru strategia globală de mediu a companiei Güntner și arată ce este posibil atunci când sunt puse în aplicare obiective ambițioase.
Un exemplu local de angajament global
În 2023, Güntner a făcut publice șase angajamente ambițioase în materie de sustenabilitate, care urmează să fie îndeplinite până în 2030. Acestea includ eliminarea substanțelor nocive prin tehnologii alternative, progresul către circularitate și tranziția către ambalaje complet sustenabile pentru a reduce impactul asupra mediului și a contribui în mod pozitiv la bunăstarea globală.
De asemenea, am stabilit obiective clare privind eficiența sustenabilă a operațiunilor noastre:
- reducerea intensității carbonului cu 40%,
- reducerea intensității energiei cu 10%,
- reducerea intensității apei cu 30%.
Aceste obiective se aplică în toate unitățile Güntner din lume, dar în unitatea Güntner din Sibiu, echipa a trecut rapid la acțiune. Sub conducerea directorului general, Klaus Wittek, fabrica a făcut investiții timpurii în infrastructură care au dat tonul schimbărilor, în special instalarea a 8 000 de panouri fotovoltaice care generează 3,3 megawați de energie electrică, în timp ce restul de energie necesară este asigurat prin achiziții de energie regenerabilă.
Crearea condițiilor necesare implementării de schimbări sustenabile
La sfârșitul anului 2024, Dalia Ortega, coordonator sustenabilitate de la unitatea noastră din Monterrey, Mexic, s-a mutat în România pentru a gestiona eforturile de la Sibiu. Având experiență în inițiative de economisire a apei în Monterrey, pe timp de secetă, ea a oferit expertiză și a accelerat implementarea proiectului.
„Scopul a fost mereu de a crea un impact real, măsurabil”, explică Dalia.
„Când am ajuns prima dată la Sibiu, m-am concentrat pe crearea unei foi de parcurs clare, alinierea bugetelor și formarea echipei potrivite de la bun început.”
Această foaie de parcurs, vizualizată ca un lanț muntos cu steaguri pentru fiecare etapă, este încă agățată în biroul ei și a ajutat la menținerea proiectului pe calea cea bună.
Fără a ști exact cum erau utilizate resursele în unitate, primul pas a fost cartografierea și înțelegerea consumului de resurse. Peste 150 de puncte de colectare de date în timp real au fost puse în aplicare pentru a monitoriza impactul în timp real. În același timp, Dalia a condus o evaluare a gestionării schimbărilor pentru a măsura gradul de conștientizare al angajaților și pentru a le oferi instrumentele necesare pentru a acționa adecvat.
O echipă de bază interfuncțională, cu membri de la EHS – Mediu, Sănătate și Securitate, întreținere, resurse umane, finanțe, calitate și administrarea clădirilor și serviciilor, a început să se întâlnească la fiecare două săptămâni. Având autoritatea de a decide și de a acționa rapid, echipa a transformat strategia în rezultate tangibile.
Integrarea sustenabilității în activitățile zilnice
Pentru a-și consolida abordarea, echipa din Sibiu și-a aliniat sistemul la standardul de management al energiei ISO 50001, recunoscut la nivel internațional, aplicând apoi aceleași principii tuturor indicatorilor de sustenabilitate. În aprilie 2025, Sibiul a devenit prima unitate Güntner care a obținut certificarea ISO 50001.
Totodată, un grup de 24 de ambasadori ai sustenabilității au jucat un rol esențial. Prin ateliere de lucru, ședințe de echipă și conversații zilnice, aceștia au contribuit la integrarea sustenabilității în cultura organizațională.
„În fiecare zi, colegii vin cu idei noi”, a spus Dalia.
„Atunci știi că se schimbă cultura. Sustenabilitatea devine treptat o parte integrantă a modului în care lucrăm.”
Stabilirea standardelor de viitor
„Nu este vorba doar de a produce cea mai bună tehnologie a schimbătoarelor de căldură”, adaugă Dalia. „Este vorba despre realizarea acesteia în cel mai responsabil mod posibil.”

Rezultatele obținute la Sibiu arată ce este posibil atunci când sustenabilitatea este integrată în fiecare decizie. Ceea ce a început ca un set de angajamente a devenit o practică zilnică - iar progresul realizat aici stabilește noi repere pentru rețeaua noastră globală.
Și suntem doar la început de drum.