O Soluție Revoluționară De Răcire Pentru Sistemele Informatice În Cloud

Se estimează că peste două miliarde de oameni la nivel mondial fac cumpărături online. Această cifră reprezintă circa un sfert din populația lumii. Este vorba despre o creștere de peste două treimi în ultimii cinci ani, iar previziunile arată că această tendință va continua.

Deseori, fără a-și da seama, toți acești cumpărători se bazează pe centre de date din întreaga lume. Acestea găzduiesc infrastructura care garantează o experiență de cumpărături plăcută și oferă un spațiu sigur pentru stocarea datelor privind tranzacțiile. Acesta este universul sistemelor informatice în cloud. Cererea pentru și mai multe servicii în cloud este în creștere, în special pentru cele care implică aplicații de înaltă performanță, cum ar fi inteligența artificială și minarea de criptomonede.Astfel,centrele de date nu doar că se înmulțesc, dar crește și cantitatea de energie pe care o utilizează.

Case study data centers china content

Această situație vine cu o provocare: centrele de date consumă deja circa 1% din toată energia utilizată la nivel global. O mare parte din această energie este folosită pentru funcționarea serverelorLa rândul lor, acestea generează căldură și trebuie răcite, pentru că supraîncălzirea poate cauza întreruperi costisitoare. O cantitate semnificativă de energie este necesară și pentru această răcire: conform unei estimări*, 38% din electricitatea necesară în centrele de date echipate cu tehnologii tradiționale de răcire pe bază de aer este utilizată doar pentru răcirea componentelor electronice.

O soluție tot mai populară la această problemă este așa-numita „răcire prin imersiune”. Aceasta presupune scufundarea serverelor într-un lichid care nu conduce electricitatea, dar este conductor de căldură, astfel că aceasta poate fi dispersată eficient, fără scurtcircuitarea echipamentului. Centrele de date care recurg la răcirea prin imersiune sunt mai eficiente și au o amprentă mai mică de carbon decât cele care folosesc răcirea pe bază de aer.

În Zhangjiakou, în nordul Chinei, un centru de date operat de una dintre cele mai mari companii de comerț electronic din țară, utilizează cu succes răcirea prin imersiune încă din 2017. Iar Güntner a jucat un rol esențial în implementarea soluției.

Centrul folosește un sistem cu „două faze”. Serverele sunt închise ermetic într-o cameră, iar în timpul funcționării lichidul care le înconjoară se încălzește până când se evaporă. Vaporii se ridică și formează condens pe o spirală de răcire din partea superioară a camerei, apoi acesta picură înapoi jos, iar ciclul de evaporare continuă. Dar cum poate fi disipată căldura? Aici intervine tehnologia Güntner.

„UN ASTFEL DE PROIECT DE RĂCIRE PRIN IMERSIUNE A REPREZENTAT O NOUTATE PENTRU NOI ÎN ACEL MOMENT, DAR AM AVUT MEREU ÎNCREDERE CĂ RĂCITOARELE NOASTRE DE LICHID VOR FACE FAȚĂ. IAR NOI AM FOST DISPUȘI SĂ AJUTĂM ȘI SĂ COLABORĂM CU CLIENTUL, PENTRU A GĂSI CEA MAI BUNĂ SOLUȚIE PENTRU ACEST PROIECT INOVATOR.”
YOUDE XIAO DIRECTOR GENEREAL, GÜNTNER

Patru răcitoare de lichid Güntner V-shape VARIO cu tehnologie hydroBLU™ produc o capacitate totală de 1.060 kW, reprezentând un sistem de răcire de înaltă performanță în exteriorul clădirii. Atât timp cât temperatura ambiantă este suficient de scăzută (ceea ce se întâmplă, în general, datorită climei din regiune), ciclul de răcire nu consumă apă sau alte lichide în afară de cantitatea introdusă inițial. Când e nevoie de răcire suplimentară, se activează răcirea adiabatică, iar aceasta este ajustată dinamic de soluția de refrigerare Güntner. Centrul de date consumă cu aproximativ 95% mai puțină energie pentru răcire, iar costurile au scăzut cu 80% comparativ cu centrele care utilizează sisteme convenționale.

Cererea pentru sisteme de răcire prin imersiune este în creștere. Anul trecut, piața pentru acest sistem revoluționar pentru centre de date a fost evaluată la 400 milioane $, dar se prognozează o creștere de până la 1,6 miliarde $ până în 2027.

„ACEST PROIECT ESTE DOVADA FAPTULUI CĂ NU EXISTĂ LUCRURI IMPOSIBILE PENTRU GÜNTNER. NIMENI NU MAI FĂCUSE AȘA CEVA, DAR NOI AM ACCEPTAT INCERTITUDINILE, AM RĂSPUNS PROVOCĂRII ȘI AM VENIT CU SOLUȚIA. VOM LUCRA LA MULTE ALTE PROIECTE SIMILARE ÎN VIITOR.”
ANUJ BEDI DIRECTOR PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR, GÜNTNER

În China, tehnologia Güntner s-a dovedit esențială pentru succesul unui sistem care generează reduceri de costuri și oferă avantaje considerabile din punctul de vedere al sustenabilității. Suntem nerăbdători să contribuim la implementarea acestei tehnologii revoluționare în toată lumea.

*Sursa: 3M