Francis Kéré: Construim Pentru Viitor
CONSTRUIM PENTRU VIITOR
Francis Kéré este un arhitect renumit la nivel internațional, care pune accentul pe sustenabilitate și colaborare în lucrările sale. Născut în satul Gando din Burkina Faso, a descoperit târziu arhitectura, obținând o bursă la Universitatea Tehnică din Berlin când avea 30 de ani. De atunci, a avut o carieră impresionantă, în care a conceput proiecte atât în Africa de Vest, cât și în Europa. În acest an, a devenit primul arhitect african câștigător al Premiului Pritzker, cea mai de seamă recunoaștere din domeniul arhitecturii. Güntner se bucură că Francis Kéré a adus conceptul său Tugunora, destinat tehnologiilor de refrigerare, la standul companiei de la Chillventa,creând un spațiu unic pentru schimbul de idei.
Interviu scris de Lisa Gerle
Güntner: Vorbiți-ne despre Tugunora și ce ați dorit să realizați prin acest proiect.
Francis Kéré: Sintagma este o combinație între „Tuguna”, o piață publică acoperită din Africa de Vest, și „Agora”, locul de întâlnire în aer liber din Grecia antică. Ambele promovează dialogul în moduri diferite. Am dorit să realizez un spațiu în care conversațiile să poată avea loc într-un mediu familiar, dar într-un mod inedit, indiferent dacă este vorba despre o dezbatere moderată sau de o simplă discuție între oameni care se întâlnesc întâmplător. Tugunora nu face distincție între scenă și public, iar când oamenii nu se simt constrânși să respecte convențiile de așezare pe scaune, se pot întâmpla lucruri surprinzătoare.
Güntner: Sustenabilitatea are o importanță majoră atât pentru dvs., cât și pentru Güntner. Cum se reflectă acest lucru în creațiile dvs.?
Francis Kéré: Îmi place să folosesc cuvântul „prudență”. Atitudinea risipitoare din zilele noastre este în contradicție cu sustenabilitatea. Pentru a construi clădiri sau a realiza produse care pot fi reparate când e nevoie, trebuie să ne gândim la materialele folosite. De unde provin? Ce cantitate este disponibilă? Poate fi făcută reparația cu minimum de efort?
Güntner: Când vorbim despre utilizarea rațională a resurselor, trebuie să ne gândim și la necesitățile de bază ale vieții moderne. Indiferent dacă este vorba despre controlul corespunzător al temperaturii în clădiri, asigurarea de alimente proaspete sau chiar reutilizarea căldurii reziduale din centrele de date, cât de implicată este arhitectura actuală în aceste probleme?
Francis Kéré: Arhitectura zilelor noastre se confruntă cu provocări extrem de complexe. Pot vorbi doar în numele meu când spun că încerc să armonizez lucrurile întotdeauna în cel mai bun mod posibil și să nu recurg orbește la soluții utilizate la scară largă. Pentru a crea o temperatură plăcută în interior, mă gândesc întâi cum poate contribui la acest aspect însăși clădirea. După care încerc să învăț din arhitectura care a identificat soluții la probleme similare cu mult înainte de apariția tehnologiilor moderne.

Güntner: Aveți în continuare bucuria de a concepe o clădire nouă?
Francis Kéré: Da, cu siguranță. Sunt incredibil de norocos că cea mai mare pasiune a mea este munca pe care o fac. Fiecare proiect este o nouă provocare, iar abordarea mea diferă în funcție de serviciile de care mă voi ocupa împreună cu echipa mea. Mie îmi place să învăț de la toți cei cu care lucrez. Fiecare etapa vine cu alte lucruri interesante. Chiar la început, posibilitățile sunt nenumărate și poți să-ți dai frâu liber imaginației. Apoi, în momentul planificării detaliilor, e întotdeauna fascinantă colaborarea cu inginerii constructori și alți experți pentru a stabili împreună cum pot fi puse în practică ideile. Cred că este extraordinar și să mergi pe șantiere, pentru a vedea cum se construiesc clădirile. În final, existaîntotdeauna puțină emoție în momentul predării clădirii, când aceasta își începe propria existență.
Güntner: Într-o zi, când vă vor întreba nepoții ce ați făcut pentru viitorul lor, ce ați dori să le puteți spune?
Francis Kéré: Că am încercat să păstrez cunoștințele importante pe care le aveau strămoșii noștri despre clădiri, integrându-le în arhitectura viitorului. Iar făcând acest lucru i-am oferit generației viitoare opțiuni practice pentru a construi în așa manieră încât nepoții lor să se poată bucura de o planetă viabila, cu o arhitectură extraordinară.